În general, calculul hârtiei a fost respectat. În sensul că echipele creditate cu prima șansă au obținut victorii în prima rundă din faza a doua a Campionatului Național de Fotbal Corporatist (București – Ilfov), ediția 2026 de toamnă.

Superliga

Grupa A

Etapa 1: Dr.Max a câștigat clar (7-1) cu Pedro. Mult mai echilibrat a fost celălalt meci, Pepsi – Maspex 3-2. George Pelihaci a reușit 4 goluri pentru Dr.Max.

Etapa a 2-a: Pepsi – Dr.Max (luni, 19 octombrie 2026, ora 20.30), Maspex – Pedro (luni, 19 octombrie 2026, ora 20.30).

Grupa B

Etapa 1: În timp ce Coca-Cola a câștigat cu 3-0 în urma neprezentării lui Meda 98, Ezugi a dispus cu 6-2 de Green Pack.

Etapa a 2-a: Ezugi – Coca-Cola (luni, 19 octombrie 2026, ora 20.30), Green Pack – Meda 98 (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.00).

Liga FIFCO

Grupa A

Etapa 1: Bucovina a dispus (3-0 / neprezentare) de Electromontaj, iar Auchan a câștigat fără mari dificultăți (9-2) cu Vista Bank și datorită „triplelor” izbutite de Valentin Dinu și Adrian Prunaru.

Etapa a 2-a: Vista Bank – Bucovina Liga (luni, 19 octombrie 2026, ora 20.30), Auchan – Electromontaj (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.00).

Grupa B

Etapa 1: Cencora a câștigat (6-3) cu Cafea Fortuna, iar ID Logistics a dispus (6-4) de Haleon. S-a remarcat în plan ofensiv Ionuț Gălățanu (Cencora), autor al unui hat-trick.

Etapa a 2-a: Haleon – Cencora (luni, 19 octombrie 2026, ora 21.15), ID Logistics – Cafea Fortuna (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.00).

Liga UEFCO

Grupa A

Etapa 1: CNAB a dispus (3-0) de Zentiva, care n-a mai putut continua partida din lipsă de efectiv. În cealaltă partidă, HAVI a câștigat (7-2) cu Geostud, iar Alexandru Tuță a izbutit o triplă.

Etapa a 2-a: Geostud – Zentiva (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.00), HAVI – CNAB (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.45).

Grupa B

Etapa 1: Partidele Freshful – CNAIR și Ethgroup SRL – Vois s-au încheiat cu același rezultat, 5-2.

Etapa a 2-a: Vois – Freshful (luni, 19 octombrie 2026, ora 21.15), Ethgroup SRL – CNAIR (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.45).

Liga FRSC

Grupa A

Etapa 1: Oscar a câștigat (5-0) cu LPP Romania, iar Gabriel Tabardau a reușit o triplă. În celălalt meci, Danone a trecut cu 7-2 de Symfonia, iar Dragoș Mosor a înscris 5 goluri.

Etapa a 2-a: LPP Romania – Danone (luni, 19 octombrie 2026, ora 21.15), Oscar – Symfonia (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.45).

Grupa B

Etapa 1: Microchip s-a impus cu 3-1 în fața lui Red Bull, iar Allianz a făcut scor (12-0) cu Eximprod. Cu 4 goluri marcate, Ionuț Bogoi (Allianz) și-a depus candidatura la titlul de golgheter al ligii FRSC.

Etapa a 2-a: Allianz – Red Bull (luni, 19 octombrie 2026, ora 21.15), Eximprod – Microchip (marți, 20 octombrie 2026, ora 20.45).