Faza a doua a ajuns în fața ultimei runde. Iar disputele de miercuri, 11 octombrie, și joi, 12 octombrie, vor stabili ierarhia finală. Implicit vor decide cine cu cine se va înfrunta în sferturile de finală.

Iată, pe scurt, cum se prezintă lucrurile pe ligi, respectiv pe grupe.

SuperLiga

Grupa A. Egale în prima rundă (3-3, 6-7 la lovituri de departajare), Maspex și Bucovina au făcut un pas spre primul loc. Prima s-a impus greu (5-4) în fața lui Pedro Construct. Jar Bucovina a câștigat ceva mai clar (4-2) cu Ezugi, Antonio Dănilă reușind o „triplă”. În ultima etapă, miercuri, 11 octombrie, la 20.30, Maspex va primi replica lui Ezugi, iar Bucovina pe a celor de la Pedro Construct. Clasament: 1. Bucovina 4p, 2. Maspex 4p, 3. Ezugi 3p, 4. Pedro Construct 0p

Grupa B. Favorite și la titlu, Dr. Max și Ursus au câștigat și meciurile din runda a 2-a, cu IKEA (14-2), respectiv cu Zentiva (12-1). În plan ofensiv s-au remarcat Alexandru Vărzaru (3 goluri), Bogdan Tudorache (4 goluri), de la Dr. Max., respectiv Cristian Nistor (5 goluri), de la Ursus. În ultima etapă, miercuri, 11 octombrie, de la 21.15, Dr. Max și Ursus își vor disputa locul 1 în grupă, iar IKEA și Zentiva vor lupta pentru a evita ultima poziție. Clasament: 1. Dr. Max 6p, 2. Urusus 6p, 3. IKEA 0p, 4. Zentiva 0p.

Liga FIFCO

Grupa A. În penultima etapă, EMAG a făcut scor (9-3) cu Karcher, iar Ionuț Petrescu (5 goluri) și Alex Tudose (3p) au strălucit în atac. Mult mai strâns, celălalt meci a fost câștigat de Caroli (4-3 cu Electromontaj). În ultima rundă, miercuri, 11 octombrie, la 22.00, EMAG nu va avea meci simplu cu Electromontaj. Cum nici Caroli nu va avea o misiune simplă cu Karcher, joi, 12 octombrie, la 20.30. Clasament: 1. EMAG 6p, 2. Caroli 3p, 4. Karcher 3p, 4. Electromontaj 0p.

Grupa B. Rezultate logice în etapa a doua. CardOil Avantaj s-a impus cu 6-3 în fața lui Țiriac Auto, iar GeoStud a trecut cu 5-2 de Engie. De remarcat apetitul ofensiv al lui Ionuț Crăciun (GeoStud), autor a 4 goluri. În ultima rundă, joi, 12 octombrie, la 20.30, CardOil Avantaj și GeoStud se vor înfrunta pentru a rămâne cât mai sus, iar de la 21.15 Engie și Țiriac Auto vor încerca să evite ultima poziție. Clasament: 1. CardOil Avantaj 6p, 2. GeoStud 4p, 3. Țiriac Auto 1p, 4. Engie 0p.

Liga UEFCO

Grupa A. În runda a doua s-au înregistrat rezultate normale. Carrefour a dispus (8-3) de ValRom, iar Auchan a câștigat (6-1) cu Crowe. În primul meci, Ionuț Chelan a reușit un hattrick pentru învingători. Carrefour și Auchan își vor disputa șefia grupei miercuri, 11 octombrie, la ora 20.30. În timp ce ValRom și Crowe se vor duela pentru a evita ultima poziție joi, 12 octombrie, la 20.30. Clasament: 1. Carrefoir 6p, 2. Auchan 6p, 4. ValRom 0p, 4. Crowe 0p.

Grupa B. În timp ce Microchip a obținut cu greu victoria (3-2) cu GFK, Nordic Food n-a avut probleme în a se impune (12-2) cu Facilities Management Services (FMS). În ultima etapă, miercuri, 11 octombrie, la 21.15, Microchip va porni favirută cu FMS. În timp ce Nordic Food va avea un meci dificil cu GFK, joi, 12 octombrie, la 21.15. Clasament: 1. Nordic Foot 4p, 2. Microchip 4p, 3. GFK 3p, 4. FMS 0p.

Liga FRSC

Grupa A. În etapa a doua, Alliance Healthcare a avut de tras pentru a trece (6-5) de MagnaPharm. Iar Petru Chirică, respectiv Adrian Macsim au izbutit câte 4 goluri fiecare. În cealaltă partidă, Gopet România s-a impus cu 6-1 în fața lui Lidl. Iar Mihai Lăcătuș a bifat „tripla”. Ultimele meciuri sunt foarte interesante. În sensul că Lidl și Alliance Healthcare vor lupta pentru podium, miercuri, 11 octombrie, la 20.30, iar Gopet Romania nu este dinainte câștigătoare a duelului cu MagnaPharm, de joi, 12 octombrie, de la ora 21.15. Clasament: 1. Alliance Healthcare 6p, 2. Gopet Romania 3p, 4. Lidl 3p, 4. MagnaPharm 0p.

Grupa B. Oscar s-a desprins în clasament grație victoriei cu 13-3 din confruntarea cu One Concept. În timp ce Izvoarele Călimani a obținut un succes mai muncit (10-6) cu ELBI. În plan ofensiv s-au remarcat în etapa cu numărul 2 Marius Dorobanțu (Oscar), autor a 6 goluri, Victor Bădica (Oscar) și Alexandru Ticu (Oscar), cu câte 3 reușite fiecare, respectiv Adrian Dobromir (Izvoarele Călimani), cu 4 goluri, și Marius Ștefan (ELBI), cu 5. Într-o dispută pentru locul 1, miercuri, 11 octombrie, la 22.00, se vor înfrunta Oscar și Izvoarele Călimani. Joi, 12 octombrie, la 21.15, se vor întâlni ELBI și One Concept. Clasament: 1. Oscar 6p, 2. Izvoarele Călimani 3p, 3. One Concept 3p, 4. ELBI 0p.

Liga IFCS

Grupa A. Și în această grupă avem două echipe cu maximum de puncte: Ness Proiect, care a dispus cu 5-3 de AECOM, și OMV Petrom, care a trecut cu 7-2 de BricoDepot. În a doua confruntare, Adrian Domenteanu a izbutit un hattrick. Miercuri, 11 octombrie, la 22.00, OMV Petrom și Ness Proiect vor juca pentru a câștiga grupa. Iar joi, 12, octombrie, la 20.30, BricoDepot și AECOM vor încerca să scape de „lanterna roșie”… Clasament: 1. OMV Petrom 6p, 2. Ness Proiect 6p, 4. AECOM 0p, 4. BricoDepot 0p.

Grupa B. Grație succesului clar (13-3) din partida cu Bittnet Group, Haleon ocupă singură locul 1. Și o contribuție importantă în această clasare au avut Sorin Alexandrescu (7 goluri) și Alberto Enache (4). În cealaltă partidă, Pfizer s-a impus cu 5-0 în fața lui Eurial grație golurilor reușite de Andrei Neagu (3) și Adrian Hurmuz (2). Meciurile din ultima etapă se vor disputa miercuri, 11 octombrie: Eurial – Haleon (ora 21.15) și Bittnet Group – Pfizer (22.00). Clasament: 1. Haleon 6p, 2. Pfizer 3p, 3. Bittnet Group 3p, 4. Eurial 0p.